Fac bine: Limba română în UK

Plecați prin străinătăți, limba rămâne un fel de ancoră în stratul profund al memoriei și al tradițiilor. Nimic nu-i mai dulce și mai frumos decât limba ce-o vorbim! Cel puțin așa credem noi, cei care o vorbim, dar cei care nu o vorbesc și o ascultă au păreri diferite.

De exemplu, o prietenă mi-a spus că a fost chemată la școală, pentru că fetița ei de 5 ani folosea cuvinte urâte, innaceptabile în școala englezească. Biata femeie s-a jurat că nu vorbește urât în casă, și nu-și imaginează cum îngerașul ei ar putea avea așa ceva în vocabular.

Întrebând ce a spus… i s-a răspuns că în mod repetat, fiica ei a spus: Fac Pipi! I s-a explicat că nu-i frumos să spună f**k, dar ea a continuat enervată, și mai tare, și mai clar, Fac pe mine!!!

Deci atenție la ce faceți când sunt urechi englezești prin jur!

Alt episod trăit pe pielea mea: întâlnire cu o prietenă româncă în parc, la locul de joacă al copiilor noștri încă în pamperși la vremea aceea. Ei se jucau, noi ne-am luat la taclale. Nu departe,  un alt grup de adolescenți își vedeau de telefoanele și bicicletele lor.

Printre ofurile furstrărilor noastre casnice și conversații despre soacre, am observat că liceenii de lângă noi au început să ne privească lung.

După vreun alt sfert de oră privirile au devenit din ce în ce mai disprețuitoare… În treacăt, unul ne-a șoptit peste umăr: Pentru două mămici, vorbiți foarte urât, mai ales de față cu copiii! Mi s-a căscat gura involuntar: noi vorbisem despre cum fac eu sarmale, despre cum face ea ardei umpluți, despre cum să cultivăm mărar în UK și alte chestii total inofensive.

Nu punem la socoteală diada soacră – dracii, că nu la ea se refereau!

Dar în dulcea limbă română, al doilea cuvânt este mereu fac.

În urechile fine ale englezilor asupra rădăcinilor latine strămoșești, fac este F**K.

Dacă v-a dispărut petul blănos și miorlăitor, vă rog să nu vă chemați public pisica: pis, pis, că iar se vor uita cruciș la voi. O să creadă că ați ieșit să înjurați de mama focului în spațiul comunitar. Nici măcar pe ulița din spatele casei să nu riscați, și ei ca și noi stau după perdele!

Englezii au formele lor de balet social, mult mai dezvoltate decât cele românești.

Și noi aveam intervenții gen: Bați șaua să priceapă iapa, dar șeile și iepele diferă. De exemplu dacă vorbești cu un englez și spune uitându-se în sus: interesting…  este semn că-l plictisești, nu că spui ceva interesant la care el sau ea, chiar se opresc o clipă să reflecteze.

Dacă te întreabă John sau Mary dacă mai vrei încă o cană de ceai, ceea ce vor să spună este că-i timpul să speli putina, să pleci, să te cari la tine acasă.

Relațiile de prietenie cu englezii sunt, cu excepții desigur, ca un sofisticat balet pe ouă.

Mereu trebuie să fii foarte atent ce spui să nu-i ofensezi. De exemplu, o prietenă englezoaică anulează o activitate comună, pe motiv că nu are cine să stea cu copiii. Soțul meu (german!) caută să ofere o soluție alternativă. Prietena intrigată și enervată de ajutor, îi răspunde: Niciodată nu trebuie să chestionezi motivele celorlalți! Adică dacă se scuză, înghiți scuza, taci chitic și-ți vezi de drum, că oricum nu-ți spun ei adevăratul motiv.

Așa că limba nu-i doar limbă, cod al înțelegerii, ci este capcana tuturor neînțelegerilor, târând după ea urmele Turnului Babel.